Săptămâna trecută planeta şi-a ţinut respiraţia preţ de câteva clipe, suficiente ca întreaga suflare care o populează să afle că miliardarii americani au răspuns pozitiv iniţiativei celebrilor Warren Buffett şi Bill Gates de a-şi dona jumătate din avere unor instituţii caritabile. Înainte ca planeta să respire din nou , să recapitulăm: 40 de miliardari americani (deci nu toţi miliardarii din America) au promis (deci nu s-au angajat printr-un contract) că până la sfârşitul vieţii (deci nu mâine) vor dona jumătate din averile lor şi ale familiilor lor unor instituţii caritabile (deci nu Guvernului SUA). Mai facem precizarea că instituţiile caritabile care vor beneficia de miliardele de dolari donate pot aparţine, iar în unele cazuri chiar aşa se întâmplă, aceloraşi bogătani.
După cele câteva clipe de emoţie încremenită, viaţa şi-a reluat cursul, iar presa românească a purces la diseminarea amintitei informaţii, adaptată, desigur, la specificul naţional. Că doar de-aia avem şi noi miliardarii noştri de se calcă două publicaţii pe picioare încercând să-i numere. Că le dă şi unora, şi altora cu virgulă, e altă discuţie.
Prin urmare, reporterii frenetici, înarmaţi cu cele două topuri existente pe piaţă, au început să-i sune pe cei mai avuţi dintre români. Time is money, mai ales când vorbeşti cu un miliardar, aşa că, pentru a nu li se trânti telefonul în nas sau pentru a nu fi luaţi pe partea economică, reporterii au formulat întrebarea cât mai concis cu putinţă: „Domnule X, aţi fi dispus să donaţi jumătate din avere, aşa cum fac americanii, ca să scoatem ţara din criză?“. Răspunsurile au fost pe măsura întrebării.
Trecând peste anecdotica binomului întrebare-răspuns, merită reţinută concluzia trasă de jurnalişti: miliardarii români nu sunt dispuşi să urmeze modelul colegilor americani, majoritatea acuzând statul că este un prost gestionar al fondurilor, ca să nu spunem mai direct că este chiar hoţ.
Odată depăşit momentul concluziei, delirul mediatic a continuat: o fătucă ne-a calculat la televizor că dacă primii zece miliardari ai ţării ar dona jumătate din avere, s-ar strânge o sumă cu care s-ar putea plăti 10% din datoria externă a României. Desigur, doar faptul că e cald afară şi că aerul condiţionat nu face faţă a împiedicat-o pe respectiva purtătoare de microfon să calculeze câte miliarde de pâini s-ar putea cumpăra cu banii respectivi, câte pensii medii ar putea fi plătite, câţi kilometri de autostradă s-ar putea face sau câte indicatoare pentru obiectivele turistice ar putea fi ambutisate.
Deja poporul-cu-salariul-pe-sfert-amputat a reţinut ideea. Bogătanii noştri au arici în buzunar, din care cauză vistieria ţării e goală. S-a văzut (la televizor!) câte probleme s-ar putea rezolva doar cu jumătate din averile lor. Vă daţi seama ce-ar fi dacă le-ar lua statul toţi banii? Ar avea dl Dan de unde să miluiască cu 20.000 de euro fiecare român, respectând post-mandatum promisiunea din 2004 a lui Băsescu.
Miliardarii americani îşi permit astfel de gesturi din cauză că sistemul fiscal de-acolo e construit anume ca să încurajeze asemenea atitudini. Ce fac Buffett, Gates & Co nu sunt sacrificii, ci pur şi simplu metode de optimizare fiscală. Comparaţia cu România nu poate fi făcută nici măcar în glumă. Şi din cauza diferenţelor uriaşe dintre sistemele fiscale, şi din cauza absenţei unor mari averi sănătoase (şi nu expuse bubble-ului imobiliar), dar şi din cauza diferenţei de mentalitate. Atât a celor care dau, cât mai ales a celor care primesc.
P.S. Deşi nu figurează în topuri, ar putea intra pe lista donatorilor şi preşedintele Traian Băsescu. Ştim că n-are lichidităţi (nicio aluzie!), dar poate să-şi doneze jumătate din avere sub formă de EBA. O facem asistentă la Capatos şi distrăm poporul pe gratis.
