De la începutul lunii mai, când premierul de facto al României – l-am numit aici pe Traian Băsescu – anunţa măsurile de austeritate convenite cu Fondul Monetar Internaţional pentru aducerea deficitului bugetar în limitele acceptate, criticile s-au ţinut scai de membrii cabinetului. Pe de o parte erau arătate cu degetul bâlbâielile Guvernului în implementarea măsurilor anunţate, iar pe de alta era pusă la îndoială alegerea făcută, de a impune o curbă de sacrificiu populaţiei, în condiţiile în care dezmăţul clientelei politice pe bani publici a continuat nestingherit, iar reformele structurale se lasă în continuare aşteptate.
Oricåt de diferite ar fi perspectivele, toate criticile au un punct comun: nevoia de măsuri de stimulare a economiei. Economia reală, aflată acum cu un bocanc plin de noroi pe grumaz, trebuie lă-sată să respire, să poată merge mai departe, cu toate beneficiile ce decurg de aici: taxe către bugetele statului, locuri de muncă, investiţii. Or, câtă vreme statul este preocupat doar să-şi stoarcă zeciuiala, din vistieriile din ce în ce mai goale ale firmelor, acestea au doar două soluţii: falimentul sau relocarea în zone mai prietenoase.
Iată însă că, după un an şi trei trimestre de agonie fiscală, mediul de afaceri autohton a primit, în sfârşit, o veste bună: guvernul Băsescu-Udrea-Boc a decis, în şedinţa solemnă de săptămâna trecută, să promoveze un pachet legislativ anti-criză.
Promiţător enunţ, tristă realitate. De fapt, la fel ca în bancul cu rabinul care îşi sfătuia enoriaşul care avea probleme de spaţiu locativ să-şi bage toate orătăniile din curte în casă, după care să le scoată şi să se bucure de ameliorarea semnificativă a condiţiilor de trai, Emil Boc ne anunţă cu pompă că a eliminiat impozitul minim. Care impozit nu venea însă din tenebrele istoriei liberale sau chiar pesediste, ci fusese introdus chiar de el anul trecut.
Trecem peste im-pactul mai mult emoţional, acest impozit fiind, după taxa de primă înmatriculare, cel mai hulit bir din România, şi reţinem ipocrizia. Mai departe, ce aflăm din „pachetul“ lui Boc? Statul nu va mai trimite în insolvenţă firmele care nu-şi plătesc taxele, dar au de încasat bani de la Guvern sau autorităţi locale. Cu alte cuvinte, renunţă la prostul obicei de a împinge oamenii pe scări întrebându-i în acelaşi timp de ce se grăbesc. În rest, câteva modificări de plafoane pentru calificarea la ajutoare de stat şi reglementarea (a se citi taxarea) activităţii zilierilor. Nimic despre cultivarea păpădiei şi nici despre şcolile de ospătari şi frizeri care ar trebui să livreze cadrele destinate scoaterii României din criză.
Şi după ce a rezolvat problemele economiei, premierul s-a aşezat spate în spate cu Udrea şi Cotoi şi au purces, tustrei, la anatemizarea isterică a mogulilor şi a televiziunilor lor odioase, laolaltă cu liderii ticăloşi ai opoziţiei, care s-au coalizat cu unicul scop de a-l dărâma pe preşedintele Băsescu, gest echivalent cu destabilizarea politică a ţării.
Spunea dl Cotoi, într-o declaraţie de presă difuzată cu o plăcere masochistă exact de televiziunile incriminate, că „instabilitatea politică este cel mai mare rău care i se poate întâmpla României acum“. Desigur, după ce ţara a fost pusă la podea de incompetenţa şi apetenţa pentru drenarea de bani publici manifestate de PDL, am putea măcar să ieşim la export cu un sistem politic beton, sau betonat pentru următoarele două cincinale şi, eventual, cu un preşedinte ales pe viaţă prin graţie divină. Vina cui oare?
