Într-un interviu acordat în exclusivitate emisiunii “Săptămâna Financiară” de la Antena 3, guvernatorul BNR a evaluat efectele majorării TVA asupra economiei româneşti, subliniind că, cel puţin până în prezent, reacţia la nivel macroeconomic a fost una pozitivă. De asemenea, dl. Isărescu a explicat de ce România nu ar trebui să contracteze un nou acord de finanţare cu FMI, subliniind că relaţia cu Fondul este una foarte importantă, dar că au acord de tip “precautionary” ar fi mult mai potrivit. În ceea ce priveşte nivelul fiscalităţii, guvernatorul BNR este de părere ca suntem într-un punct de echilibru şi că stabilitatea şi predictibilitatea fiscalităţii sunt fundamentele însănătoşirii economiei.
În şedinţa din această săptămână, Banca Naţională a decis să păstreze dobânda de politică monetară constantă. Care au fost raţiunile care au stat la baza acestei decizii ?
Sunt mai multe argumente. Ele au fost prezentate pe scurt în comunicatul recent. Dar voi încerca o manieră de judecată pe care s-o prezint pe scurt publicului. Plusul de inflaţie care a apărut în România în această vară s-a datorat în exclusivitate majorării TVA. Este o inflaţie fiscală, dintr-o măsură fiscală. Iar această măsură fiscală, chiar dacă a fost dureroasă, a fost necesară pentru a aduce deficitul bugetar într-o zonă finanţabilă, cu costuri rezonabile.
În consecinţă, BNR nu poate şi nici nu trebuie să atace inflaţia rezultată din această măsură, deoarece efectul politicii monetare de restrângere a cererii, care va apărea mult mai târziu, nu poate să afecteze o măsură care s-a luat deja şi a dus la majorarea preţurilor. Am folosit şi cuvântul “nu trebuie”, pentru că – acest tip de inflaţie fiind una corectivă, pentru a aduce mai multe venituri la bugetul statului – majorarea dobânzii nu poate să se opună unei măsuri corective şi nici nu este bine să se opună. În consecinţă, ce trebuie să facă o bancă centrală? Nu stabilim numai noi.
Este un protocol stabilit pe plan internaţional pentru astfel de situaţii. Bancă centrală, BNR în acest caz, trebuie să fie pregătită pentru efectele de runda a doua. Care efecte pot fi aproape nule – creşterea preţurilor se limitează doar la ceea ce rezultă din majorarea TVA, iar banca centrală, în aceste condiţii, nu va lua nicio măsură. Sau, dacă societatea, economia reacţionează printr-un puseu inflaţionist secundar – de runda a doua – atunci într-adevăr, BNR, după câteva luni şi după ce aceste efecte devin vizibile, trebuie să reacţioneze printr-o majorare de dobândă. Protocolul spune că, într-adevăr, după o măsură fiscală de acest gen, banca centrală trebuie să stea cu “arma la picior”, vigilentă, am şi folosit acest cuvânt, urmărind cum reacţionează economia şi societatea la măsura corectivă impusă de dezechilibrele din economie şi să fie pregătită pentru a ataca efectele de runda a doua.
O informaţie în plus. Până acum reacţia economiei la aceste măsuri, din punct de vedere macroeconomic şi dincolo de durerile sociale, a fost relativ pozitivă. Cu alte cuvinte, creşterile de preţuri s-au situat sub ceea ce noi estimam când măsura a fost introdusă şi până acum nu vedem efecte de runda a doua. Dar tot protocolul internaţional şi ceea ce fac de regulă băncile centrale în asemenea situaţii arată că este bine să aşteptăm câteva luni şi să nu ne precipităm. Prudenţa, în asemenea situaţie, este regula de aur.
Spuneaţi că Guvernul a recurs la această măsură de a creşte TVA pentru a majora veniturile la buget. Cum reformele structurale sunt departe de a fi finalizate, este posibil, şi sunt semnale în acest sens, ca guvernanţii să fie tentaţi să înăsprească fiscalitatea, să umble la taxe. Credeţi că ar fi înţeleaptă această abordare sau, dimpotrivă, ar fi recomandată, pentru a da o gură de oxigen economiei, o relaxare fiscală?
Aşa cum arată lucrurile în acest moment cred că nu este recomandabilă nici una. Cred că este bine să ne menţinem pe actuala poziţie fiscală. Pare să fie suficientă, cu menţiunea, din nou, că reacţia economiei la măsurile deja luate, precum şi la eventualele dezvoltări care vor apărea nu poate fi precizată încă de pe acum şi s-ar putea să ne abatem de la regula asta.
Părerea mea este că în România s-au adoptat chiar prea multe măsuri fiscale. Mediul economic are nevoie de o stabilitate fiscală, de o predictibilitate. Cred că aceasta este dominanta în momentul de faţă şi, în plus, economia trebuie să-şi revină. Chiar dacă sunt slabe, sunt semne de redresare. Nu cred că o întărire a fiscalităţii va ajuta revenirea economiei şi, tot aşa, nu cred că relaxarea fiscalităţii este posibilă în prezent, deoarece corectarea dezechilibrelor macroeconomice, mai ales a celor bugetare, nu este încă evidentă, este în parcurs.
În ultima perioadă este o discuţie foarte amplă în spaţiul public privitoare la contractarea de către România a unui nou împrumut de la FMI pentru anul viitor şi s-au emis inslusiv păreri că asta ar fi o catastrofă pentru România. Dvs., care sunteţi cel mai aproape de negocierile şi de acordurile cu FMI, consideraţi că ar fi o catastrofă dacă România va fi nevoită să contracteze un nou împrumut anul viitor?
Sunt două planuri aici. În primul rând, un acord cu Fondul nu este deloc o catastrofă. Din punct de vedere financiar, este sursa de finanţare cea mai ieftină.
Cu nişte condiţionalităţi…
În general se vine cu condiţionalităţi. Trebuie să vă spun că nimeni nu dă bani fără condiţii. Niciun creditor nu te creditează fără condiţii, asta este o iluzie, pe care văd că o vânturăm frecvent în discursul public. Dar revin. În general, un acord cu Fondul nu trebuie prezentat ca fiind o catastrofă. El apare, într-adevăr, pentru că aceasta este funcţia Fondului, atunci când economia nu o duce bine, când economia are o boală. Şi, în consecinţă, de multe ori se asociază boala cu relaţia cu Fondul. Or cred că relaţia este inversă. Economia este bolnavă şi de aceea apare FMI într-o ţară sau alta, şi nu faptul că apare FMI duce neapărat economia într-o situaţie dificilă. Într-adevăr, nu mereu Fondul Monetar a avut soluţii. Dar este ca la doctor, ştiţi…
Apariţia doctorului bineînţeles că te înspăimântă şi nu este un semn bun. Asta nu înseamnă că doctorul nu este bun, înseamnă că ai o problemă cu economia. La întrebarea dvs., revin din nou cu precizarea că, din punct de vedere financiar, un acord cu FMI îţi dă, pe de o parte, finanţarea cea mai ieftină pe care o poate obţine o ţară de pe plan internaţional sau una dintre cele mai ieftine finanţări; iar pe de altă parte, îţi dă şi ceea ce noi numim într-un mod metaforic o undă verde, pentru ca alţi creditori potenţiali să crediteze ţara respectivă cu dobânzi rezonabile. Deci iarăşi, din toate punctele de vedere, un acord cu Fondul este benefic pentru o ţară. Depinde însă cum este dus la îndeplinire. Venind mai concret spre întrebarea dv., eu nu cred că, după acest acord, România mai are nevoie de un acord de finanţare propriu-zisă cu Fondul Monetar Internaţional. De ce ?
Pentru că finanţarea Fondului se aderesează în special redresării rezervelor internaţionale ale ţării, pentru a recâştiga credibilitatea internaţională, or noi acum avem rezerve internaţionale la un nivel, dacă îmi permiteţi un joc de cuvinte, mai mult decât adecvat. Un nivel ridicat, s-ar putea spune chiar că este un nivel uşor excesiv. A ţine rezerve este, în general, dacă nu costisitor, este, în general, o chestiune complexă şi are anumite costuri. Nu trebuie să îngreunăm nici bilanţul băncii centrale şi nici finanţele ţării cu aceste costuri. Privind lucrurile cu atenţie din perspectiva pe care o vedem acum, o majorarea a rezervelor printr-un acord care să ne aducă finanţare propriu-zisă, cred că nu este necesară. Această majorare nu este necesară. Discutăm totuşi pentru a păstra relaţia cu Fondul şi pentru a avea un nou acord. Dar nu degeaba s-a folosit „acord preventiv”, în engleză este „precautionary”, un acord de prudenţă. Care este caracteristica acestui acord ? Este aceea că banii se trag doar dacă apare o situaţie cu totul deosebită, să spunem un atac speculativ major asupra monedei naţionale, un caz cu totul şi cu totul deosebit.
Rămâne totuşi întebarea. Dacă un acord cu Fondul, pe care şi dv. l-aţi caracterizat, înseamnă atâtea condiţii şi nu aduce bani, atunci de ce este nevoie de un asemenea acord? Este nevoie pentru a întări credibilitatea ţării respective, pentru a da coerenţă mai mare politicilor macroeconomice şi pentru ca această coerenţă mai mare a politicilor macroeconomice să fie citită cu uşurinţă de către finanţatorii internaţionali. Poate că acestea ar părea să fie cuvinte, dar sunt cuvinte foarte importante. Toate aceste cuvinte se pot traduce în procente bune de economisire la rata dobânzii cu care România se finanţează. Şi când spun „România se finanţează”, mă refer atât la finanţarea datoriei publice şi a deficitului public, cât şi la finanţarea economiei reale, pentru că între ele există categoric o corelaţie.
Aţi lansat în ultima vreme foarte multe semnale către clasa politică cu privire la derapajele discursului în spaţiul public, pe teme economice sensibile, cu multă diplomaţie, fără a arăta cu degetul persoane, partide ş.a.m.d. Şi vreau să vă întreb: aveţi un feedback pozitiv ca urmare a semnalelor trase de dv. ?
Nu m-am adresat numai clasei politice, m-am adresat şi în general discursului public, şi formatorilor de opinie. Pentru că aceste dificultăţi financiare sunt tratate cu, cred eu şi bineînţeles că pot să exagerez pentru că sunt în această poziţie, sunt tratate cu prea multă uşurinţă. Şi când vedem că se trece aşa, în goana calului, pe lângă problema mărimii deficitului bugetar sau manierii în care te poţi finanţa sau nu, a costurilor finanţării deficitului bugetar, bineînţeles că banca centrală trebuie să tragă semnale de alarmă şi să arate care sunt adevăratele probleme ale economiei.
Până acum avem semnale relativ pozitive. Bineînţeles că ne şlefuim şi noi cât putem limbajul, întrucât nu vrem să creăm tensiuni suplimentare în dezbaterea publică şi în societate. Şi, pe de altă parte, încercăm să organizăm dezbateri aici, la banca centrală. Ele s-au înmulţit, este adevărat, în ultima vreme, pentru a se înţelege mai bine şi seriozitatea problemelor financiare în general, imortanţa lor pentru viaţa economică, socială şi politică, iar pe de altă parte şi, să spunem, echilibrul pe termen mai îndelungat pe care trebuie să îl acordăm. De multe ori lucruri care par să fie şi facile, şi benefice pe termen scurt, pe termen lung pot să fie catastrofale. Noi am trecut prin momente extrem de grele în anii ’90, nu este cazul să le repetăm. Cam aceasta ar fi esenţa mesajului. Altminteri să ştiţi că ne facem datoria, nu suntem exageraţi în mesajul public şi încercăm să fim neutri din punct de vedere politic, pentru că aşa trebuie să fie o bancă centrală.
