Ocupaţi pånă peste cap cu scumpirile cotidiene si aburiţi de o campanie electorală mai subliminală ca oricând, nu observăm sau, în orice caz, nu reacţionăm la o schimbare de discurs manifestată în media de la noi, care s-a contaminat cu virusul ce face ravagii pe plan mondial: în scurt timp – deci nu mai vorbim de termen mediu, ci de viitorul apropiat -, vom muri cu toţii de foame si, rumeniţi temeinic în sera planetară, vom fi numai buni pe post de îngrăsământ pentru civilizaţiile următoare.
Savanţi de renume mondial, economisti celebri, politicieni cântă la unison după partitura scrisă nu se stie exact de cine, dar distribuită cu maximă generozitate de o sumedenie de ong-uri cu bugete cât PIB-urile unor ţări din lumea a treia. Presedintele ceh Vaclav Klaus declara într-un interviu că ecologismul nu este altceva decât noua formă de manifestare a stângii.
Putem include în aceeasi categorie ameninţarea încălzirii globale, cresterea necontrolată a preţului petrolului si iminenta criză de alimente, teme care stârnesc suficientă îngrijorare pentru ca lumea să se mai întrebe de unde s-a pornit si unde se va ajunge. Presedintele Klaus are perfectă dreptate. Capitalismul nu mai poate fi înfrânt cu mijloacele clasice. Prea multe falimente răsunătoare a înregistrat alternativa socialistă, asa că era nevoie de o nouă strategie. Militanţii de stânga nu mai propovăduiesc socialismul ca si orânduire social-economică, ci încearcă să transforme capitalismul în concordanţă cu viziunile lor despre lume si viaţă.
Dacă s-ar opune făţis regulilor pieţei libere ar fi contracaraţi instantaneu. Asa că este mult mai eficient să submineze piaţa din interior.
Un exemplu: preţul petrolului a sărit în aer, având drept consecinţă nu doar scumpiri în lanţ, ci si modificări structurale ale modului de viaţă, cu mutaţii dramatice în economie. Se vorbeste din ce în ce mai insistent despre biocombustibili, ca alternativă la benzină si motorină, si nu numai că se vorbeste, dar lucrurile evoluează.
Ar putea fi o soluţie, numai că deja extinderea culturilor de rapiţă si porumb necesare producerii acestora au determinat scăderi considerabile ale producţiilor de cereale. Asadar scăpăm de ameninţarea petrolului si declansăm criza alimentară. De aici si până la intervenţia „de ultimă instanţă“ a guvernelor care să regleze preţurile la alimente nu mai este decât un pas. Terenul e pregătit cu asiduitate de vocile din ce în ce mai sonore. Iar atunci când acest pas va fi făcut, nimeni nu va considera că s-a dat o lovitură mortală pieţei libere, ci că era singura sansă pentru supravieţuirea noastră. Pasii următori vor fi mai mari si mai grăbiţi. În ce direcţie? Greu de anticipat. Dar istoria ne-a învăţat că imposibilul este doar o categorie filosofică.
