In urma cu 15 ani reprezentau unul dintre putinele motive de mandrie ale economiei romanesti. Sucurile produse de fratii Micula la Rieni luasera fata celor de la Coca-Cola si Pepsi, grupul acestora fiind lider autoritar de piata, situatie singulara in Europa si multe alte zone ale globului. Legenda spune chiar ca daca in vremurile acelea intepai in deget un bihorean in loc de sange ar fi tasnit Frutti Fresh sau, dupa caz, Scandic.
Business-ul celor doi frati gemeni, porecliti si “Chemical Brothers” dupa specificul retetelor produselor lor, crestea precum Fat-Frumos. De la sucuri s-au extins, pe orizontala, la apa minerala, bauturi alcoolice, bere si chiar produse alimentare. Fabrici imense, cu rulaje pe masura, care necesitau eforturi uriase de logistica. Au urmat parcuri auto cu mii de masini si o intreaga industrie conexa, in care erau angrenati zeci de mii de oameni. Toata lumea avea de castigat: pentru angajati – locuri de munca pe plan local si nu numai, pentru autoritati – importante sume de bani platite la buget, pentru patroni – profituri de zeci de milioane de euro, iar pentru consumatori – produse ieftine.
Toata aceasta constructie faraonica se baza pe o mica mare smecherie: cele mai importante unitati de business ale grupului fratilor Micula erau amplasate in zone defavorizate si beneficiau de consistente scutiri de taxe. La un moment dat, aceste facilitati au disparut, iar business-ul a inceput scartiie, din ce in ce mai enervant, iar de cand cu criza a devenit practic falimentar, asa cum se vede si din analiza pe care o publicam in acest numar al revistei.
Pare destul de logic sa presupunem asadar ca ajutorul dat de stat a fost determinant in dezvoltarea acestui business sau, in orice caz, mai important decat abilitatile antreprenoriale ale proprietarilor. Iar in sprijinul acestei idei vine si esecul rasunator, de manual, al investitiilor in media facute de cei doi frati bihoreni. In ciuda sumelor uriase de bani care au fost mobilizate pentru “Centrul National Media”, structura nu a rezistat decat foarte putin timp, “celulele” au inceput sa cedeze una cate una, iar in prezent mai agonizeaza doar doua televiziuni de coada plutonului.
Un alt caz, nu chiar similar, ci doar apropiat, este cel al “regelui ingrasamintelor si al agriculturii” Ioan Niculae, posesorul unei averi la fel de fabuloase precum cea cu care se mandreau fratii Micula, cladita in parte tot pe baza facilitatilor oferite de statul roman. Combinatele de ingrasaminte ale patronului de la InterAgro au beneficiat o buna perioada de timp de gaze cu pret redus, fapt esential pentru competitivitatea pe piata a produselor acestora. E vorba insa despre piata externa, intrucat cea mai mare parte a productiei acestor combinate mergea la export. Cu alte cuvinte, statul roman subventiona, prin intermediul ingrasamintelor produse de Ioan Niculae, agricultura altor tari. Problema este ca, in momentul in care aceasta stare de fapt a incetat, combinatele au intrat brusc in faliment, oamenii au ajuns in strada, au venit chiar si la Bucuresti sa faca miting in fata Guvernului. Niciunul nu s-a gandit insa sa faca miting pe heliportul patronului, incapabil sa-si dimensioneze business-ul pe baze reale, economice, si nu pe facilitati obtinute pe cai politice.
Il putem aminti in acest context si pe Dinu Patriciu, ale carui idei “revolutionare” de afaceri au lasat pe drumuri mii de angajati ai lantului de magazine Mic.ro, intrat in faliment dupa doar un an de functionare.
Am ales aceste trei exemple de personalitati notorii ale mediului de afaceri din Romania pentru a ilustra o realitate trista: Romania este o tara capitalista fara capital autohton si fara capitalisti. Majoritatea antreprenorilor de succes care populeaza topurile si-au cladit averile pe seama afacerilor directe sau indirecte cu statul, fie ca vorbim de privatizari dubioase sau macar inoportune, ori de facilitati si contracte obtinute in cardasie cu clasa politica. Istoria ar putea fi insa indulgenta cu aceste lucruri, daca business-urile astfel cladite ar fi durabile. Ele insa se naruie precum castelele de nisip, imediat ce nu mai sunt “udate” de stropitoarea generoasa a statului. Iar in urma lor raman niste patroni scapatati – care cu greu mai gasesc resurse sa-si plateasca intretinerea la vile si benzina pentru elicopter – si mii, zeci de mii de oameni fara locuri de munca.
Exista, fara indoiala, si antreprenori cinstiti, care si-au construit afaceri solide ce produc locuri de munca, profit si taxe. Dar sunt, din pacate, prea putini, si nu pot schimba perceptia ca Romania se afla la cheremul capitalului strain. Iar la aceasta situatie au contribuit din plin atat cei care timp de 20 de ani au maltratat politic economia, cat si capitalisti de genul celor evocati mai sus.
