Până mai ieri, tot românul născut poet si cu bastonul de maresal în raniţă se pricepea la fotbal si la politică. Nici măcar n-a fost nevoie ca valul care mătură pieţele financiare mondiale si economiile vestice să se transforme în tsunami că, iată, bizonul mioritic si-a descoperit o nouă vocaţie, aceea de analist economic cu specializare de nisă: criza si efectele ei.
În prima etapă, ziarele si programele specializate ale televiziunilor relatau cu detasare despre năpasta ce s-a abătut asupra americanilor. Încet-încet, titlurile de presă au căpătat un must: cuvântul criză. Totul se raporta la criză si la influenţa ei asupra tuturor domeniilor. Strategii în timp de criză, bugete de criză, investiţii pe timp de criză, cum si unde ne petrecem criza etc.
O asemenea cantitate de criză nu putea fi trecută cu vederea de televiziuni. Criza a fost prezentată si-n dungă, ediţiile speciale se succedau în ritm ameţitor, iar analistii politici au lăsat, treptat, locul discuţologilor din domeniul economic.
Acestia însă, mai puţini la număr si cu mai puţin lipici la public, nu asigurau si componenta necesară de show a oricărui program, fie el si de stiri. Asa că boala crizei nebune i-a lovit inclusiv pe responsabilii cu caterinca sau cu mondenităţile la televiziune.
Deocamdată buletinele meteo au scăpat neatinse, dar nu e timpul pierdut.
Nu e de mirare, în aceste condiţii, că vocile raţionale au devenit din ce în ce mai stinse în corul care vesteste, zi de zi, haosul în care ne vom cufunda cât de curând, dacă se poate chiar de mâine. Iar unii analisti au început să-si pună semne de întrebare din ce în ce mai mari asupra probabilităţii Apocalipsei.
Un confrate, bun cunoscător al pieţei în general si al sistemului bancar în particular, si-a închiriat o casetă de valori la o bancă, unde si-a depus toate economiile pe care le avea în numerar în diverse conturi. Ba, mai mult, a dat si o fugă până la Metro Ruse, de unde si-a cumpărat zahăr, ulei si conserve pentru un an. Să fie acolo, dacă vine criza peste noi.
Să ne mai mirăm, în aceste condiţii, că orice zvon, cât de mic, este rostogolit de televiziuni până când capătă proporţiile unui cataclism? Mass-media se hrăneste din această criză mai abitir decât din orice campanie electorală. Partea cea mai tristă este că, după atâta criză servită pe modelul picăturii chinezesti, publicul se va simţi obligat să se crizeze. Va fi ca un fel de datorie patriotică. Iar cine vrea să scape are o singură sansă: să nu se mai uite la stiri!
